de afaceri a companiei Rondocarton, spune că România ar putea atinge o creștere economică anuală de 5% în următorii zece ani dacă ar fi condusă ca o companie.
Materialele de construcții intră treptat sub incidența normelor economiei circulare, astfel că o nouă generație de businessuri ia naștere în această filosofie.
Aramis Invest, Italsofa și Taparo sunt cei mai mari exportatori locali de mobilă, într-o industrie cu multe afaceri antreprenoriale, care au reușit să crească tocmai pe baza comenzilor
Compania British Romanian Investment Partenership, parte a fondului de investiții britanic ARDC (UK) Ltd, va investi 10 milioane euro în cel de-al doilea proiect rezidențial dezvoltat
Centru-Vest a Bucureștiului, dublându-și astfel suprafața deținută în proiectul deținut de CA Immo, în linie cu planurile de extindere ale activității pe piața locală.
Muler Onofrei, cel care a fondat Element Industrial alături de Ionuț Dumitrescu și care a condus compania din funcția de CEO, a intrat în consultanță și a preluat funcția de business
Proiectul de birouri AFI Tech Park, dezvoltat de AFI Europe România în apropierea hotelului Marriott din București, a ajuns la un grad de ocupare de 10% și se află în discuții cu mai
Creșterea puternică pe piața de industrial și logistică, alături de apetitul ridicat al investitorilor pentru proiecte, i-ar putea determina pe americanii de la Panettoni să revină