în unele inteligente este nevoie de colaborarea mai multor jucători – de la operatori telecom și furnizori de echipamente de rețea la furnizori de soluții hardware și aplicații software
În ceea ce privește preînchirierea, cea mai semnificativă tranzacție a fost finalizată în T1/2022 de furnizorul de software iGaming, EveryMatrix, care a închiriat 7.500 mp în zona de
Până acum, cel mai mare chiriaș este Mysis (companie internațională specializată în dezvoltarea de software financiar, cu peste 2.000 de clienți în 130 de țări – n. red.), care
„Eu mă pregăteam pentru o carieră academică în zona de IT, unde am un doctorat în software engineering“, spune Ovidiu Șandor, invitat în cadrul emisiunii Lecții de Business, proiect
Proiectul nostru, așa cum este realizat astăzi, a început la sfârșitul anului 2013.“
Clădirea are o suprafață construită desfășurată de circa 5.000 mp și o suprafață construită la sol
Atragerea unui investitor, o potențială „barcă“ de salvare
Administrator judiciar pentru Euro Construct Trading ”98 a fost desemnată compania Dinu, Urse și Asociații SPRL.
costurile în creștere, iar a doua de nerespectarea termenelor de execuție care întârzie livrarea“, explică Shimon Galon, CEO al companiei de consultanță și management imobiliar Real-Sol
active vor fi valorificate prin proceduri de licitație organizate de administratorul judiciar – consorțiul Infinexa Restructuring și Mușat & Asociații Restructuring Insolvency SPRL
estate-ul este ca o sinusoidă, acum suntem la începutul unei urcări”, a arătat Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real-Sol