Potrivit datelor din piață, cele trei proiecte vizate de achiziție în România ar fi Lakeview, Floreasca Business Park din București și City Business Centre din Timișoara, din portofoliul
♦ Acum furnizăm pentru centre logistice mari, precum centrul eMag faza a doua și livrăm complet materiale de închidere pentru centru logistic Lidl din zona Cernica (Ilfov).
de euro în acest interval, iar peste 70% din volumul de 340 de milioane de euro au fost generate de doar două tranzacții – proiectul de birouri The Office și portofoliul de centre
Chiar și cu aceste noi livrări, care ar putea începe să depășească 200.000 de metri pătrați pe an, România, cu cei peste 4,1 milioane de metri pătrați de centre comerciale și parcuri
În Cluj, orașul care a ținut și în 2017 capul de afiș în materie de scumpiri, evoluția prețurilor a fost, la fel ca în celelalte centre regionale, mult mai temperată la început de an
„Proiectele COS (din acest an – n.red.) au fost sediile Deutsche Bank în Upground Business Centre, King și Pay U în Opera Centre, BASF și Saint Gobain în Floreasca Business Park, Abbvie
Astfel, practicile de dezvoltare sustenabilă au început să fie aplicate în toate segmentele de piață – de la proiecte industriale, spații logistice sau fabrici la centre comerciale