Raiffeisen vinde la licitație trei blocuri nefinalizate din Brașov cu 5,4 mil. euro
Ibiza Sol are 304 apartamente, însă nici jumătate nu au fost vândute, iar proiectul este gestionat în prezent de administratorul judiciar Euro Insol.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3854 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Ibiza Sol are 304 apartamente, însă nici jumătate nu au fost vândute, iar proiectul este gestionat în prezent de administratorul judiciar Euro Insol.
Potrivit oficialilor bulgari, până la 100 de companii din 28 de state dețin în prezent facilități în domeniul producției, logisticii și altor servicii în această zonă.
Noi lucrăm preponderent cu PFA-uri, dar suntem foarte conectați și cu zona de SRL-uri“. „Am văzut o creștere a numărului de firme nou-înființate, atât SRL-uri, cât și PFA-uri.
Grupul francez Saint-Gobain are în România patru companii, Saint-Gobain Construction Products , Saint-Gobain Glass Romania, MTI Impex Brasov și Brodrene Dahl, care anul trecut au avut
Saint-Gobain deține în România șapte activități (Abrasives, Brodrene Dahl, Glass, Isover, PAM, Rigips și Weber), cu peste 800 de angajați și operează 10 unități de producție în șapte
Grupul Wolfgang Freiler a fost achiziționat de la familia Uhl, care activează în mai multe domenii: construcții, imobiliare și HoReCa.
În România, Saint-Gobain controlează mai multe divizii de business, respectiv Abrasives (abrazivi), Brodrene Dahl (țevi și robinete industriale), Pietta Glass Working (sticlă), Isover
„Parcursul meu în real estate a fost unul progresiv și am învățat foarte mult în fiecare etapă, pornind de la consultanță pentru închirieri în departamentele de Logistic & Industrial
În prima parte a anului 2017, Simon Roth a vândut către Globalworth atât centrul logistic de la Oarja, unde Grupul Renault are cel mai mare depozit de piese de schimb din lume, dar
Compania oferă soluții de ambalare industrială, relocări industriale, desfășoară activități de suport logistic, fiind specializată și în producția ambalajelor din lemn și furnizarea