Tot acolo este precizat că TehnoWorld are încheiate 567 de contracte de achiziții publice din 2007 până în prezent, vârful fiind în anul 2019, când valoarea contractelor a ajuns la
Compania Straco Grup, care a devenit în 2012 cel mai mare constructor cu acționariat românesc în funcție de cifra de afaceri, a avut anul trecut în medie 587 de angajați, cu aproape
Retailerul a reînnoit contractul care viza o suprafață de 45.000 de metri pătrați în parcul logistic P3 și tot acolo se va extinde cu alți 30.000 de metri pătrați.
În ceea ce privește cererea, consultanții Colliers au observat până acum o lichiditate bună a pieței, cu un impact negativ minor din cauza evenimentelor externe, cum ar fi invazia Rusiei
În ceea ce privește impactul pe piața muncii, estimăm că proiectul va genera crearea a peste 30.000 de locuri de muncă, pe segmente de activitate variate.
Spre exemplu, cele mai recente tranzacții au avut loc între Bluerose și Impact și cei de la GTC, în condițiile în care Bluerose avea deja obținut un PUZ pe teren.