Investiția în achiziția celor două unități de producție s-a ridicat la 8 milioane de euro, fiind asigurată de Oresa Ventures, atât prin contribuție directă, cât și prin împrumuturi bancare
Profitul urmează a fi investit, iar o parte ar merge în piața imobiliară, Totodată, pentru o eventuală achiziție, familia Pavăl ar primi și finanțare bancară de la BCR, conform surselor
din România anul trecut, în căutarea unor investiții imobiliare destinate închirierii, model de business care asigură un randament superior celui oferit de dobânzile la depozite bancare
Așa cum, de exemplu, Viena a devenit un centru financiar pentru Europa Centrală și de Est, prin prezența marilor grupuri bancare și de asigurări, oferind un efect de rețea pentru întreagă
El există în alte țări – am fost în discuții cu asigurătorii acum trei-patru ani, când Gran Via oferea scrisori de garanție bancară pentru avansurile clienților, dar nu era obligatorie
Mai mult, dezvoltatorii proiectului Green Gate au luat finanțare de la o bancă din Cehia, țara de origine a investitorilor, în timp ce clădirile celor de la AFI au fost finanțate doar
proprietarul grupului de firme CON-A), alături de Gheorghe Călburean (proprietarul companiei de foraj și construcții Dafora Mediaș), Ilie Carabulea (deține holdingul Atlassib și controlează Banca