Brandurile consacrate se extind în orașele mijlocii și mici, iar noi suntem interesați și de zona de entertainment, fie că este pentru copii, sau pentru adulți.
Potrivit studiului, pentru aproape 63% dintre angajați, un parc sau o zonă verde unde pot lua o pauză este principalul beneficiu pe care și-ar dori să-l aibă în apropierea biroului,
Compania a rambursat anticipat la finele anului trecut catre Banca Comerciala Romana, intreg soldul creditului subsidiarei Cemacon Real Estate, o sumă de peste 3,7 milioane de euro.
Astfel, în prezent, portofoliul austriecilor este concentrat pe retail și pe birouri, însă vânzările din ultimul semestru arată că și segmentul de birouri se clatină.