care vor semna contracte de închiriere în următoarele șase luni vor fi din aceleași domenii IT&C, cercetare-dezvoltare, BPO, shared services, call-center sau domeniul financiar-bancar
Proiectul va fi gata la jumătatea anului viitor, conform planurilor investitorului, care furnizează 25% din suma totală, restul de 75% venind dintr-un credit bancar.
Și proiectul AFI Palace Cotroceni a fost dezvoltat cu ajutorul unui împrumut bancar de 234 de milioane de euro, dar în acest an dezvoltatorii au refinanțat acest credit printr-o facilitate
Totodată, în următoarele luni din Charles de Gaulle Plaza va pleca banca austriacă Raiffeisen, care va merge în turnul Sky Tower de pe strada Barbu Văcărescu.
Compania ACI Cluj a finalizat recent lucrările la gazoductul Ungheni-Chișinău, Faza a II-a, un proiet finanțat cu 38 mil. euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI).