„Am semnat contractul de achiziție a terenului din Galați și vom face un centru comercial în două faze: prima de 30.000 de metri pătrați și o a doua de 20.000 de metri pătrați.
► Contractare de 70% pentru proiectul din Cluj: Iulius Rivus Cluj-Napoca, cu o investiție de peste 500 de milioane de euro, a atras deja contracte pentru 70% din cei 142.000 mp de
În plus, măsurile fiscale adoptate recent nu reprezintă o mișcare abruptă, nu pot fi sub nicio formă comparate cu scăderile de salarii din perioada 2009 – 2010 și deci impactul
Analiza SVN Credit mai arată că rata actuală a unui credit ipotecar contractat în trecut poate fi redusă cu aproximativ 22,5% față de nivelul înregistrat în 2023 prin trecerea la dobândă
Analiza SVN Credit mai arată că rata actuală a unui credit ipotecar contractat în trecut poate fi redusă cu aproximativ 22,5% față de nivelul înregistrat în 2023 prin trecerea la dobândă
La începutul acestui an a fost semnat contractul pentru un spațiu de 1.700 de metri pătrați în Opera Center, iar mutarea propriu-zisă va fi realizată până în luna aprilie“, a declarat
Potrivit sursei citate, contractul poate lua forma unei asocieri și va fi atribuit firmei care va depune oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.