S Immo, dezvoltatorul austriac care deține mallul Sun Plaza din București, analizează posibilitatea de a cumpăra terenul de lângă birourile The Mark din zona Buzești din Capitală, pentru
Luna august, în care în mod tradițional o mare parte dintre cei 2,2 milioane de români care lucrează peste hotare se întorc în țară pentru concedii, a reprezentat pentru jucătorii din
realizarea de construcții marine, a angajat 400 de muncitori, majoritatea români, pentru a extinde cu un kilometru digul din portul Constanța, un contract câștigat anul trecut și care
Compania Airbus Helicopters România, care deține în prezent o unitate la Ghimbav unde repară elicoptere, are în plan să producă modelul H215 doar în noua fabrică inaugurată în toamna
Măsura de intrare în insolvență vine în contextul unei piețe a construcțiilor care a suferit pe timp de criză, contractându-se cu circa 40%, potrivit datelor ZF.
După doi ani de criză cumplită, 2011 poate fi considerat anul în care piața construcțiilor a început din nou să crească, iar la acest avans și-au adus o contribuție semnificativă 35
deloc sigur pentru desfășurarea activității, în contextul pandemiei, arată un sondaj inițiat de Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri din România, care
Cluj-Napoca este singurul oraș din România care are in prezent un preț de listare al apartamentelor mai mare decât în perioada de boom, respectiv o medie de 1.480 de euro pe metru pătrat