Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, firma Societate Dezvoltare Comercial Sudului (SDCS) SRL, pe care sunt înregistrate atât mallul Sun Plaza, cât și clădirea de
Porr Construct SRL a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 77,6 mil. lei (17,5 mil. euro) și o pierdere de 6,5 mil. lei (1,5 mil. euro), având o echipă de 147 de angajați, potrivit
Pentru mine a contat foarte mult sprijinul oferit de echipa profesionistă RE/MAX în toate etapele de dezvoltate a business-ului, dar și libertatea de a-mi dezvolta afacerea în ritmul
Pe de altă parte, în România cel mai mare contract din punctul de vedere al valorii este de 1 milion de euro și se referă la extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și
Primul chiriaș anunțat în cadrul proiectului a fost compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvență, care a semnat în iarnă un contract pentru un spațiu de 3.200 de metri pătrați
cum ar trebui să ne poziționăm față de concurență, cât de jos putem merge cu prețurile, cât ne costă finanțarea pe unii și pe alții sau dacă ar trebui să așteptăm semnarea unui contract
„Intesa Sanpaolo Bank a semnat recent un contract pentru a-și reloca întreaga activitate a sediului central secundar din București în cadrul Art Business Center 7, o clădire nouă cu
de la posibili clienți și vorbim de chirii one digit (de maximum 9 euro/mp lunar – n.red.)“, a declarat pentru ZF Răzvan Gaiță, cel care se va ocupa de acest proiect printr-un contract
Pe de altă parte, AFI Europe este în curs de începere a lucrărilor la un proiect comercial pe platforma Laromet, unde a semnat un contract cu Real pentru închirierea spațiului de hipermarket