Industria de construcții din Germania, cea mai mare economie europeană, dar care scade sau cel mult stagnează de câțiva ani, este în criză, ceea ce înseamnă criză și pentru producătorii
Compania COMES din comuna Săvinești, județul Neamț, care livrează utilaje sub presiune de gabarit mare și piese de schimb pentru industria chimică, petrochimică, petrol și gaze, a
Într-un context în care livrările de spații comerciale noi sunt limitate, iar cererea este în creștere, marile rețele caută soluții de extindere inclusiv în orașele secundare.
Infrastructura creează cadrul, dar demografia este cea care dictează cererea reală din piața rezidențială, spune Andreea Dumitru, Chief Marketing Officer, Hagag Development Europe.
cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România, a obținut calificativul „Green Star” din partea organizației GRESB (Global Real Estate Sustainability Benchmark), care
Balenciaga, Karl Lagerfeld, Bulgari, Dior Fashion sunt doar câteva nume care sunt prezente în regiune, dar încă nu au magazine monobrand în România, în timp ce Saint Laurent, Celine