sine o serie de investiții precum școli private și grădinițe, centre comerciale sau mari retaileri, iar în anumite cazuri autoritățile contribuie la dezvoltarea infrastructurii de transport
Sectorul 4 a depus deja cererea de finanțare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesați prin „Programul Transport” al Uniunii Europene
constatat toți cât de mult s-a dezvoltat zona Fabrica de Glucoză, care este astăzi un nou cartier bine conectat la zona de birouri a Capitalei, precum și la facilități economice și de transport
companie ce oferă servicii de de distribuție mărfuri paletizate în România, cererea fiind una în creștere, pe măsură ce tot mai multe companii preferă livrarea la palet și nu la un transport
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate (CFR SA) cu consorțiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Compania Arcada
există cerere foarte mare din zona medicală și din segmentul de birouri tradiționale, pentru clădiri foarte sustenabile, integrate ca facilități, cu acces la infrastructura de transport
În iulie 2026, niciuna dintre companiile din România din sectorul de depozitare și activități suport pentru transport incluse în sondajele periodice ale Comisiei Europene nu a indicat