Pe lângă acestea vor fi parcări la sol de-a lungul aleilor carosabile, parcări semiîngropate deasupra cărora vor fi amena jate curți înverzite dar și parcări amenajate în subteran.
Datele depuse în bilanțurile de la Finanțe sunt singurele informații disponibile despre compania Aramis Invest, ai cărei acționari sunt extrem de discreți și nu acordă interviuri presei
Până la finalul lui 2017 stocul total din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov ar putea ajunge la aproximativ 800.000 mp”, arată datele raporate de compania de consultanță imobiliară
.
“Din datele noastre piața de acoperișuri a înregistrat cea mai bună evoluție din sectorul de construcții”, a declarat într-un comunicat Zoltan Szoke, director de vânzări
Duraziv precizează, citând datele Ministerului Dezvoltării, că în perioada 2009-2011 la nivel național au fost reabilitate circa 1.662 de blocuri, statul alocând 200 milioane euro în
Anul 2020, cu tot cu pandemie, a adus construcțiilor a doua cea mai bună evoluție an la an din ultimul deceniu, după cum reiese din datele publicate de Institutul Național de Statistică
brută, cel mai dinamic segment fiind cel al clădirilor nerezidențiale, cu un plus de 22%, urmat de construcțiile inginerești, cu 10,3%, și clădirile rezidențiale, cu 3,8%, arată datele
la finalul lui 2020 peste 330 de proiecte imobiliare certificate conform normelor BREEAM și LEED, cele mai cunoscute norme privind dezvoltarea sustenabilă la nivel global, arată datele