One United Properties, cel mai activ dezvoltator de pe piața locală, are în plan finalizarea proiectului One Herăstrău Towers în luna decembrie a acestui an, la doi ani de la demararea
de servicii de construcții cu clienții care au nevoie de acestea, vrea să depășească 1.000 de companii înscrise pe site până la sfârșitul anului, în condițiile în care, în prezent, are
Europa Centrală și de Est (ECE) are capacitatea să atragă capacități noi de producție, în contextul în care economia globală trece prin schimbări majore pe fondul pandemiei, iar România
Bucureștiul are nevoie de a fi la o diferență de circa două-trei puncte procentuale distanță de Praga, Varșovia sau Budapesta pentru a atrage investitori, în condițiile în care în Capitală
Fibran, o companie pornită din Grecia, care s-a extins puternic în regiune și a intrat și în România în 2007, are planuri de creștere, iar Boris Radulov, managing director pentru Fibran
Mateco, o companie care are ca obiect de activitate închirierea de utilaje, nacele și platforme de lucru la înălțime, a făcut investiții de circa 3 milioane de euro în 2021 în dezvoltarea
Policolor-Orgachim, deținut de două fonduri de investiții, își va face intrarea în comerțul online în a doua parte a acestui an și lucrează la un proiect de extindere a fabricii pe care o are
♦ Compania este deținută de familia Sandu din Pașcani și are șase fabrici funcționale plus încă două în construcție ♦ Investițiile planificate de Proinvest Group se ridică la 12 mil
Europa Centrală și de Est (ECE) are capacitatea să atragă capacități noi de producție, în contextul în care economia globală trece prin schimbări majore pe fondul pandemiei, iar România