Businessul a fost astfel în creștere ușoară față de anul anterior, de circa 3%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor furnizate de companie și a celor de pe site-ul Ministerului de Finanțe
♦ Irlandezii de la CRH – cumpărătorii din această tranzacție – au avut în 2017, ultimul an pentru care există date la Ministerul de Finanțe, o cifră de afaceri cumulată pentru companiile
s-au apropiat de două miliarde de lei (circa 434 mil. euro), spune șeful operațiunilor locale, rezultatele aferente anului 2018 nefiind încă publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe
noiembrie 2018, pentru companie lucrau peste 1.900 de angajați, cu circa 100 mai mult față de numărul mediu de salariați din 2017, după cum arată datele de pe site-ul Ministerului de Finanțe
A absolvit Universitatea Marmara din Turcia, specializarea Finanțe și Administrarea afacerilor, iar între 2004 și 2011 a fost manager de audit în cadrul companiei de consultanță Pricewaterhouse
au fost în creștere cu aproape 30% față de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor furnizate de companie și a celor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe
Pavaje a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 626 de milioane de lei, în creștere cu 64% față de anul precedent, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe
Potrivit reprezentanților Ministerului de Finanțe, în cadrul aplicației prin care se depun cererile de finanțare la Ministerul Finanțelor, punctajele se dau automat de aplicație în
Astfel, compania a ajuns de la un business de 4,7 mld. lei în 2016 la puțin peste 9 mld. lei în 2023, conform datelor publice de la Ministerul de Finanțe.