Un alt contract valoros, de peste 100 de milioane de lei, a fost semnat tot în 2020, cu Consiliul Județean Suceava, pentru construirea unor drumuri în județ.
pedologice), activități de proiectare, evaluare a impactului asupra mediului, dar și pregătirea documentației de atribuire pentru viitoarele contracte de lucrări.
birouri din București au avut în 2014 un an mai bun, interesul pentru închirierea de spații fiind în creștere, dar zece proiecte s-au detașat din pluton și au reușit să semneze contracte
„Investiția în clădirile 4 și 5 depășește 40 de milioane de euro și vom semna un contract de finanțare bancară pentru acest proiect în primul trimestru.
Au câștigat un contract foarte bun cu BCR în proiectul The Bridge (banca a semnat pentru 18.000 mp de birouri în 2016 – n. red.) și în câteva luni au ajuns la o ocupare integrală