lei (valoare contract)
Câmpia Turzii-Ogra, lot 2 (17,9 km) – Strabag, Straco Grup – 398 mil. lei
Câmpia Turzii-Ogra, lot 3 (15,7 km) – Straco Grup, Specialist Consulting
în următorii ani, reprezentând un element de diferențiere important între clădirile vechi și cele noi”, afirmă Mirela Raicu Manager al Diviziei Birouri Corporate în cadrul ESOP Consulting
Piața locală de învelitori pentru clădiri a ajuns în 2019 să valoreze 237 de mil. euro, în creștere cu 10% comparativ cu anul pre¬cedent, după cum arată datele Neomar Consulting.
într-un perimetru destul de restrâns, Barbu Văcărescu, cu dificultăți în creștere în privința accesibilității”, afirmă Mirela Raicu, manager al diviziei de birouri Corporate la ESOP Consulting
„În 2015, a crescut cu 20% numărul tranzacțiilor mari, cu vile ce au suprafețe cuprinse între 300 și 1.200 mp“, a spus Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting/Corfac
capital 100% românesc, aflat la o a doua generație (din grup fac parte opt companii – dezvoltatorul imobiliar PSC Contractor & Developer, compania de consultanță tehnică Consulting
Acum, atribuțiunile sale au fost extinse, iar în departamente coordonate – de evaluare și investiții – CBRE a recrutat și un alt expat, James Burgess, consultant care a