Odată cu hotelul din Timișoara, potrofoliul companiei Radisson Hotel Group în România crește la cinci unități, două în curs de operare, iar trei în curs de dezvoltare.
„Dacă toate lumea ar procesa și ar obține prețul la care noi exportăm statul român ar câștiga încă 100 mil. euro (în plus la exporturi – n.red.)“, a mai spus Gerald Schweighofer.
Zona are perspective de dezvoltarea semnificativă pe segmentul rezidențial, mai ales după ce tot în acest sector, pe Calea Dudești, și turcii de la Anchor Grup au anunțat că vor construi
majoritar, conform celor mai recente date oficiale, de PMH SAS din Franța, companie controlată de omul de afaceri Jean-Charles Parisot, nepotul lui Jacques Parisot, cel care a creat un grup
Cei mai mari investitori străini din domeniul prelucrării lemnului sunt companiile HS Timber Group, fosta Holzindustrie Schweighofer, Egger și Kronospan, potrivit datelor publicate
Impro are în prezent 74 de angajați, unii dintre ei lucrează încă de la începutul înființării companiei“, spune Mircea Pasenciuc, directorul general al Impro SRL.