„Există totdeauna un risc atunci când vine vorba de proiectele publice, dar în general, pentru astfel de lucrări, chiar dacă plățile au avut întârzieri, ele s-au făcut în cele din urmă
curentă. 16% din locuințele din România sunt deteriorate, au igrasie, lumină insuficientă, iar factorii de mediu, zgomot, poluare, promiscuitate se manifestă la 3 – 19% din ele
Investim aproximativ 6 milioane de euro în construirea a două școli în sectorul 2 din București, una dintre ele amplasată chiar în cadrul dezvoltării One Lake District, în vreme ce
Cu toate acestea, pe plan local au fost raportate cele mai ridicate valori ale acestui indicator din ECE, semn că piața autohtonă mai are loc pentru creștere.
Dar băncile au apetit să finanțeze astfel de proiecte, atâta vreme cât ele sunt sănătoase, oferă un EBITDA solid și niște indicatori standard la care se uită.
„Prin strategia noastră, ne-am propus să abordăm în primul rând femeile, pentru că ne-am dat seama că ele au putere de decizie în ceea ce privește partea de proiecte de amenajare a