În comunicatul transmis ieri, privind vânzarea Adeplast, se arată că „acționarii Adeplast SA au decis vânzarea companiei”, fără a fi precizat cine sunt acești acționari.
stadionului Gheorghe Hagi în municipiul Constanța, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de MDLPA prin Compania Națională de Investiții S.A
Winners Center S.A., companie care apare în datele Registrului Comerțului în grupul de firme din jurul Winners Holding Investments, deținută integral de vehiculul cipriot Castorius
„În total vor fi 54.000 de metri pătrați închiriabili de birouri și 6.000 de metri pătrați de retail, constând în 40 de spații comerciale aflate la parterul clădirilor office.
În total, proiectul va avea 12 blocuri cu 11 etaje fiecare și cu un total de 2.000 de apartamente, iar ansamblul va fi construit în două faze, de câte 1.000 de apartamente fiecare.