În plus, nu avem în vedere doar piața locală, ci ne gândim să ne extindem și internațional, vizăm Germania, Franța, Italia.“
Piața sculelor electrice profesionale, pe care activează
Potrivit unui studiu internațional citat de el, 49% dintre angajați muncesc în prezent în regim hibrid, iar 35% dintre ei vin în fiecare zi la birou (studiul face referire strict la
Proiectul se va baza pe două surse de venit, prima este operarea hotelului sub brand internațional, iar a doua este comercializarea apartamentelor branded residences, care vor fi administrate
construcții au venit după ce, marți seară, ministrul finanțelor Eugen Teodorovici a anunțat o serie de măsuri care presupun noi taxe pe activele bancare, pe societățile din energie și telecom
Activează aici și companii din zona serviciilor conexe – GTS Telecom (Data Center), Arvato Bertelsmann (Contact Centers), KPMG (Accounting and Business), Regal Beloit (Marketing