Clădirea de spații office United Business Center 3 (UBC) din cadrul ansamblului Palas, dezvoltat de grupul IULIUS, va avea, începând cu al doilea trimestru din acestui an, un spațiu
Compania britanică de servicii software Endava și-a reînnoit contractul de închiriere pentru spatii de birou, pentru încă cinci ani, în clădirea United Business Center, parte din dezvoltarea
Șantiere deschise în Timișoara, Târgu-Mureș, Satu Mare conduc în seria celor mai importante proiecte la care lucrează în această vară constructorul austriac STRABAG, care a doborât
Erste Group Immorent a vândut Enterprise Office Center din Praga către un grup format din RSJ Investment și co-fondatorii companiei cehe de securitate Avast, Eduard Kucera și Pavel
Yves Weerts, belgianul care a dezvoltat Deva Logistic Center pe care l-a vândut în 2015 cehilor de la CTP, construiește clădirea de birouri Unirii View de 18.000 mp închiriabili amplasată
sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, a semnat un contract de închiriere cu Ford pentru birourile centrului de operațiuni Ford Business Solutions Center
frații Adrian și Dragoș Pavăl din Bacău, va deschide vineri al 38-lea magazin al rețelei la Deva, în județul Hunedoara, în imediata apropiere a parcului comercial Deva Shopping Center
Familia Mudura, care deține mallul Lotus Center din Oradea, va investi 60 de milioane de euro în construcția unui proiect imobiliar de 147.000 de metri pătrați pe terenul fostei fabrici