România, acoperind singur aproape 20% din livrările de paturi, noptiere, dar și de saltele sau lustre care trec granița, arată o analiză a Business Construct pe baza datelor de la Institutul
autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 4,6% față de luna mai 2018 și în creștere cu 10,8%, față de luna iunie 2017, se arată în datele raportate de Institutul
rezidențiale în regiunea București-Ilfov în primele 11 luni din 2018 a fost în scădere cu circa 8% față de aceeași perioadă a anului anterior, arată calculele ZF pe baza datelor de la Institutul
2017, în timp ce activitatea din construcții și comerț cu amănuntul va fi caracterizată de scădere, potrivit estimărilor managerilor în cadrul anchetei de conjunctură derulată de Institutul
crescut în regiunea București-Ilfov cu 35% în primele nouă luni ale acestui an, în timp ce la nivel național a fost înregistrat un ușor declin, de 0,2%, potrivit datelor de la Institutul
pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 0,9% față de luna aprilie și în creștere cu 1,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor anunțate miercuri de Institutul
Performance (fosta Siniat România), cu capital belgian, a intrat în top 500 cei mai mari exportatori din România în 2020, pe poziția 458, arată datele furnizate la solicitarea ZF de Institutul
Pavăl Holding Properties, vehiculul de investiții imobiliare deținut de familia Pavăl, l-a recrutat pe Marian Roman, care a condus anterior echipa CA Immo, pentru a conduce noua divizie
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a atribuit contractul pentru construcția primilor 3, kilometri ai autostrăzii București-Ploiești unei asocieri for...
Retailerul de mobilier Lem’s, care comercializează mobilierul produs în fabrica Lemet din Brebu, județul Prahova, un business integrat fondat de antreprenorul român Alexandru Rizea,