Cu toate acestea, diferențele dintre România și celelate țări din Europa Centrală și de Est, precum Cehia, Polonia sau Ungaria, se mențin ridicate pentru toate categoriile de active
investitori imobiliari de pe plan local, ce își concentrează activitatea pe segmentele de retail și birouri, a anunțat că la finalul anului financiar 2021, veniturile din chirii în România
SW Umwelttechnik România, subsidiara locală a companiei austriece cu același nume care produce prefabricate din beton, și-a majorat cifra de afaceri cu 38% în 2022, până la aproape
Grupul Lasselsberger Ceramics România, producătorul plăcilor ceramice marca Cesarom, a investit 1 milion de euro într-o nouă linie destinată rectificării gresiei și faianței la fabrica
Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a recrutat-o pe Raluca Stanislav în poziția de Head of Business Development, rol din care va coordona dezvoltarea relațiilor
România are cel mai mare procent de proprietari de locuinte din UE, cu o pondere de 95%, fată de media europeană de 69%, singurele state care au procente peste 90% fiind Slovacia, Croatia
specializată în inteligență artificială fondată în 2008 de irlandezul Alan O’Herlihy, a închiriat 1.250 mp în clădirea UBC 1 din Iulius Town Timișoara, unde va amenaja primul sediul din România
Cu 13 fabrici în portofoliu, număr în care intră și Sekurit, și 1.700 de angajați, afacerile Saint-Gobain România au fost în 2018 de aproximativ 230 de milioane de euro, potrivit calculelor
Valoarea achizițiilor de pe piața imobiliară din România s-a ridicat anul trecut la circa 960 milioane euro, investitorii locali având o pondere de doar 4% (35 mil.euro), cea mai redusă