în care construcțiile inginerești au avut un avans de 33,1%, în timp ce lucrările la clădirile rezidențiale și la cele nerezidențiale au scăzut cu 4,6%, respectiv cu 0,8%, arată datele
Pentru alte trei județe mari din țară, datele indică o dublare a numărului de locuințe neocupate atunci când sunt cumulate cifrele din mediul urban cu cele din mediul rural: Bihor (
La sfârșitul lui noiembrie 2018, pentru companie lucrau peste 1.900 de angajați, cu circa 100 mai mult față de numărul mediu de salariați din 2017, după cum arată datele de pe site-ul
Raportat doar la datele obiective ((trafic, repere, aer, imobiliare), Cluj a avut un scor de 42.7, urmat de Târgu Mureș (39.8), Deva (39.5) și Sibiu (39.5).
Datele de la Agenția pentru Cadastru arată o creștere de 8% a numărului de tranzacții în primele patru luni ale anului, dar informațiile din piață arată că la masa negocierilor tot
Deși deficitul bugetar proiectat pe tot anul se ridică la 2,2% din PIB, în primele nouă luni ale anului statul a ajuns la un excedent bugetar de 0,06% din PIB, arată datele de la Ministerul