În acest context, grupul MCA și-a revizuit în ușoară scădere estimările privind cifra de afaceri pe 2012, de la 10 milioane de euro la 9 milioane de euro, din care 1,3-1,4 milioane
Mai departe, WDP a închiriat spațiile cumpărate pe termene de 15-20 de ani tot către Taparo și Techtex (printr-un contract de tipul sale and rent back), iar pe terenul achiziționat
În acest context, strategia Petrom pentru tranziția energetică este de a stabili o serie de parteneriate pentru a dezvolta proiectele, inclusiv pe zona de execuție și producție de energie
Cel mai recent contract câștigat de austrieci este cel pentru execuția lucrărilor la centura de sud-est a municipiului Arad, în lungime de 11 km, valoarea investiției fiind de 308 mil
Dacă Forte va semna cu Endava, atunci ar fi al doilea mare contract parafat de dezvoltatorul condus de Geo Mărgescu, după dealul parafat cu WeWork pentru circa 8.000 mp în clădirea
A început cu lucrări de amenajări interioare, iar primul mare contract încheiat în România a fost amenajarea unui magazin Stefanel, urmată de un showroom la Universitatea de Arhitectură
Grupul olandez Damen Shipyards, care deține șantierul naval din Galați, a semnat anul trecut un contract cu Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) pentru achiziționarea
Se merge dintr-un contract în altul, dacă o companie a făcut câteva proiecte mari și a devenit cunoscută, a început să fie contractată și de alți beneficiari, în alte părți ale țării
AFI Europe va derula operațiunile de diligență care, dacă vor fi încheiate în mod satisfăcător, vor conduce la semnarea unui pre-contract de vânzare-cumpărare.