Acest plan este cu bătaie lungă, dar estimăm că în următorii cinci ani vom reuși să ne îndeplinim acest vis, mai ales că piața în care activăm este în creștere”, explică Tunc Kagan
După ce a promovat crearea unei uniuni energetice pentru întărirea poziției Europei în negocierile cu Rusia, Polonia, un stat care a început să se afirme puternic pe plan internațional
Termenul inițial agreat de Comisia Europeană cu statele membre era 30 aprilie, dar Ghinea a spus că mai multe state membre ale UE vor cere și ele o amânare.
Potrivit datelor citate, repartiția pe surse de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că în semestrul I din 2016, față de semestrul I din 2015 a crescut numărul locuințelor
Imobiliare comerciale
– Cel mai mare mall din București din ultimii cinci ani
În primăvara acestui an este programată deschiderea proiectului Mega Mall din Pantelimon, cel
Printre cele mai importante proiecte în care au fost sau sunt implicați cei trei noi parteneri SVN Romania New Homes se numără Cosmopolis, First Estates Pipera, Belvedere Residences
Valoarea proiectului este de 2,8 milioane de euro, jumătate provenind din fonduri nerambursabile, iar jumătate din contribuția municipalității’’, a declarat Mircea Mălan, viceprimarul
acționeze ca un tampon care protejează marjele din contracte pentru constructori chiar și în cazul scumpirii unor materiale de construcții precum cimentul sau betonul”, potrivit sursei citate