Lotul 1.2- Tokyo- aeroport Otopeni al Magistralei 6 are 7,6 kilometri și va include șase stații ce se vor numi Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C.
Kludi deține fabrici în Germania, Austria, Ungaria, Polonia, un joint-venture Kludi -Rak în Emiratele Arabe Unite și centre de comercializare în România, Germania, Austria, Olanda,
Miron derulează afacerile prin intermediul a două firme, Mairon Galați și Mairon Tubes, care operează printr-o rețea de depozite și centre de procesare din toată țara.
Valorile sunt însă mai mici decât cele din malluri, spune reprezentantul proprietarilor spațiilor, care, prin raportare la marile centre comerciale, explică și lipsa de succes a spațiilor
La nivel global, compania deține peste 56 de centre de cercetare și dezvoltare și 20 de locații de producție, având un număr de peste 50.280 de angajați.
Diversificarea cererii prin creșterea numărului de solicitări pentru spații de producție, spații cu temperatura controlată sau data centers alimentează optimismul în rândul investitorilor
este prezent grupul pe plan local sunt Porotherm (cărămidă de zidărie), Tondach și Koramic (țiglă ceramică pentru acoperișuri), Terca (cărămidă de fațadă și amenajări interioare), Penter
este prezent grupul pe plan local sunt Porotherm (cărămidă de zidărie), Tondach și Koramic (țiglă ceramică pentru acoperișuri), Terca (cărămidă de fațadă și amenajări interioare), Penter
În ceea ce privește Turcia, unul dintre cei mai activi jucători este Anchor Grup, dezvoltatorul primelor două centre comerciale moderne de pe piața locală – București Mall și