Tarr Const, o companie de construcții din Satu Mare, și-a majorat businessul cu 34% în 2019 și a ajuns la 114 milioane de lei cifră de afaceri, potrivit datelor publicate pe site-ul
Cornell’s Floor, o companie de construcții din județul Botoșani, a ajuns la afaceri de 101 milioane de lei în 2019, mai mult decât dublu comparativ cu anul precedent, potrivit datelor
Compania de consultanță imobiliară Colliers International Romania a consiliat investitorul sud-african Nepi Rockcastle în vânzarea strategică a portofoliului local, ce include patru
O companie din domeniul producției de electrocasnice și instalații va investi aproximativ 30 de milioane de euro, pentru construcția unei fabrici, pe o suprafață de 10 hectare, în parcul
RTC Proffice Experience, companie de papetărie și birotică, și Ecovis România, specializată în oferirea de servicii financiar-contabile, au închiriat 1.000 de mp în AFI Tech Park, noul
Criza care a cuprins Evergrande, a doua mare companie de imobiliare a Chinei, reprezintă cel mai important test de până acum al eforturilor președintelui chinez Xi Jinping de a reforma
Dezvoltatorul imobiliar Globalworth și-a redus valoarea cu 37% în cursul ultimului an, până la 955 de milioane de euro, ceea ce poziționează compania pe locul 29, coborând astfel zece
ROCA Industry, holdingul de materiale de construcții al ROCA Investments, a preluat integral compania Dial, un jucător activ pe piața produselor din sârmă metalică, fondat de antreprenorul
CML.RO, o companie de construcții din Bistrița-Năsăud deținută de doi antreprenori români, s-a menținut în topul firmelor de profil după ce a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri