în indicele bursier principal BET, prin spv-ul ONE Proiect 17, a semnat la final de iulie pentru achiziția unui teren de 9.351 mp de la Real Habitation, firmă parte a CPI Property Group
Transilvania Construcții, compania de dezvoltare imobiliară controlată de familia Timofte, are în plan să finalizeze până în noiembrie prima clădire a unui proiect de birouri din
logistică Mainfreight România, parte a grupului neozeelenadez cu același nume, derulează o investiție de 30 de milioane de lei pentru extinderea spațiilor de depozitare pe care le are
Adrian Gârmacea, antreprenorul care deține producătorul de tâmplărie Barrier din Bacău, are în plan deschiderea a cinci depozite pe teritoriul Italiei, una dintre principalele sale
KLG Europe operează atât în spații proprii, cât și în spații închiriate și are la nivel național o rețea de nouă centre, dintre care trei sunt depozite - în București, Cluj și Timișoara