“Datorită unor elemente necunoscute privind terenul (umpluturi necompactate, eventuale puțuri vechi, etc.), s-a diminuat presiunea de excavare a echipamentului pentru săpat tuneluri
ridicat la 1,6 mld. lei. 2017 a fost astfel cel mai prost an pentru investițiile în infrastructură din 2006 până acum, de când există date defalcate publicate de Ministerul de Finanțe privind
Doresc să trag un semnal mare de alarmă asupra volatilității legislației privind fiscalitatea, care constituie un risc major pentru un mediu de afaceri ce nu are siguranța și confortul
Potrivit The Guardian, Uniunea Chiriașilor, forța din spatele solicitărilor de schimbare a legislației, cât și a ocupării Purta del Sol din Madrid de către protestatari în ultimele
jumătate din 2026, față de circa 122.000 de metri pătrați în perioada similară a anului trecut, ducând stocul total la peste 5,2 milioane metri pătrați, arată raportul Colliers privind
Dintre firmele analizate, cele mai mari creșteri ale cifrei de afaceri le-au înregistrat anul trecut Ford România (plus 97%), Interagro SRL (66%) și Automobile Dacia (46%), în timp