HeidelbergCement România, subsidiara locală a grupului german cu același nume, a raportat creșteri ale vânzărilor de ciment în primul semestru din 2020, însă în același interval au
Acesta este primul proiect al dezvoltatorului în România, este vorba de un grup întemeiat în 1958 în Hong Kong“, a spus Andreea Ilina, general manager la NSH Real Estate Development
♦ Spațiile comerciale din România sunt ocupate aproape integral, piața de birouri din București a înregistrat în 2025 primul an din istorie fără nicio livrare nouă, iar țara mai are
Schimbarea modelului de dezvoltare economică în România, cu accent pe producția industrială, nu mai este o opțiune, ci o necesitate în actualul context european, marcat de lupta pentru
Groupe Atlantic, o companie activă în sectorul de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC), a anunțat anul trecut o primă investiție în România, de 60 mil. euro, prin care va
din România merge într-o direcție foarte bună, sunt investiții care vin în continuare în România și nu neapărat pe partea de achiziții, dar pe partea de investiții în mallurile deja