Wienerberger achiziționează o fabrică în nord-vestul României, aproape de granița cu Ungaria și își extinde acoperirea geografică în Serbia și Ungaria“, se arată într-un comunicat
♦ Cifra de afaceri a Dedeman a continuat să crească în 2019 pe măsură ce rețeaua s-a extins la nivel național, ajungând la 50 de magazine la finalul anului trecut și la 51 în prezent
este un investitor, proprietar, dezvoltator si manager pe termen lung de proprietăți logistice europene cu peste 6.5 milioane mp de active aflate în administrare și un portofoliu extins
Conceptul acesta care unește și oferă motive să ne petrecem timpul împreună a fost motivația, dar și misiunea asumată pentru a extinde rețeaua la nivel național și pentru a dezvolta
KPMG este chiriaș în Victoria Park de 15 ani, iar ultima prelungire a contractului a fost semnată în 2015, pentru încă 5 ani, moment în care compania a extins suprafața cu 640 mp la
Pe suprafața cu care s-a extins centrul comercial au fost deschise 40 de magazine noi, iar mallul inaugurat în 2010 a ajuns acum la o suprafață de 81.000 de metri pătrați de spații
Anul trecut au luat decizia de a-și extinde spațiile de depozitare în CTPark Bucharest West”, a declarat Remon Vos, CEO CTP și Country-Head al CTP Romania.