2012, peste o sută de manageri privați au încercat rentabilizarea și eficientizarea marilor societăți aflate în proprietatea statului, așa cum fusese convenit cu Fondul Monetar Internațional
London Partners este o companie de dezvoltare imobiliară, care face parte dintr-un grup internațional, cu investiții în mai multe sectoare de piață de peste 1 mld. dolari.
unor proprietari merg pe același trend de creștere de la finalul anului anterior și este prematur în acest moment să cuantificăm potențialele efecte negative ale contextului internațional
Pe lângă Romcim, grupul internațional CRH mai deține în România companiile Elpreco, specializată în producția de BCA, pavele și elemente prefabricate, și Ferrobeton, specializată în
kilometri), care de mai bine de un an nu mai avea constructori după ce contractul cu firma austriacă Alpine a fost reziliat, imediat după ce aceasta a intrat în faliment la nivel internațional
Un proiect public de amploare la care lucrează în prezent grupul este modernizarea Aeroportului Internațional din Sibiu, în cadrul căruia CON-A este lider de asociere.
„Targetul pentru 2021 cu construcțiile noi este să ajungem la 2 mil. mp.“
„La nivel internațional avem ca target să ajungem la 10 mil. mp până în 2023.
Având în vedere ciclicitatea pieței metalurgice la nivel internațional, obiectivul pentru 2020 este menținerea cotei pe piața europeană, prin identificarea de noi nișe de business.