Banii pentru ferestre sunt tot mai puțini
„În primele luni ale acestui an am avut creșteri foarte bune, perioada de vară a fost mai slabă, însă per ansamblu am avut parte de nouă luni de business constant, intense în proiecte
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
2820 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
„În primele luni ale acestui an am avut creșteri foarte bune, perioada de vară a fost mai slabă, însă per ansamblu am avut parte de nouă luni de business constant, intense în proiecte
Francezii au băgat aici cam tot atâția bani cât au dat în urmă cu 18 ani pe Dacia (50 mil. euro), iar partea română a contribuit cu un „ajutor de stat“ de 5 milioane de euro.
Oamenii au devenit mai precauți, mai cerebrali: atâția bani am, atâția pot să cheltuiesc.
Compania a fost declarată în faliment deși nu datora un ban nimănui, avea 3 milioane de euro în conturi și 1,8 milioane de euro profit.
„Avantajele lucratului de acasă sunt programul flexibil, posibilitatea de a economisi bani, pentru familiile care au copii preșcolari, în cazul cărora nu se mai plătește creșa,
În acest proiect, potrivit datelor din presa locală, Alfa Construct Partners ar fi trebuit să dezvolte cu bani proprii un proiect imobiliar cu 240 de apartamente în șase blocuri.
„România are în continuare foarte mult de construit, iar dacă nu mai are cine s-o facă, vom pierde foarte mulți bani, ceea ce va impacta PIB-ul“, a spus el.
Investiția este de aproape 10 milioane de lei, bani din fondurii europene nerambursabile, de la guvernul României și de la bugetul local al sectorului 6.
Vreau ca România să absoarbă mai multe fonduri europene, pentru că sunt bani care ni se cuvin. Dar pentru asta, trebuie să depunem proiecte, să le urmărim, să le implementăm.
Câți bani au constructorii de primit de la stat pentru lucrările deja efectuate și neplătite în programele PNRR și Anghel Saligny?