controlată de Raul Doicescu, CON-A Operation, deținută de Mircea Bulboacă, și Concelex, deținută de Daniel Pițurlea, au demarat o investiție de 1,875 mld. lei (aproximativ 377 mil. euro
Regiunea București-Ilfov va atrage peste o treime din creditele ipotecare noi acordate la nivel național în 2025, piața de profil urmând să depășească pragul de cinci miliarde de euro
clădirea de birouri America House în 2019 alături de David Hay, fostul director al AFI Europe, ar putea lua în calcul vânzarea proiectului din Piața Victoriei cu circa 100 mil. euro
Cu o investiție estimată la aproximativ 18 milioane euro, extinderea Verita International School marchează dezvoltarea celui de-al doilea campus operațional, completând locația actuală
cu 44% mai mult în fiecare lună, atunci când aleg un apartament într-un bloc nou în locul unei proprietăți similare dintr-un bloc vechi, în București diferenta ajungând la 200 e euro
Componenta numită „Valul Renovării“ a primit prin PNRR peste 2,2 mld. euro (11% din suma totală a PNRR de 21,4 mld. euro), bani care s-au îndreptat sau urmează să se îndrepte spre reabilitarea
One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din București, are în derulare o investiție de 27 milioane de euro în două școli, în cadrul One Lake District
Spre comparație, Dedeman are vânzări medii per magazin de circa 18-19 milioane de euro și un rulaj total de peste 700 de milioane de euro în 2014, fiind cel mai mare jucător din piața
În ceea ce privește IT-ul, salariul mediu în acest sector era în martie 2016 de peste 5.000 de lei (peste 1.100 euro), iar pentru cei experimentați 3-4 mii de euro a devenit normă.