Șantierul naval Damen Shipyards Galați, controlat de compania olandeză Damen Group, și-a bugetat investiții de 38 de milioane de lei (circa 9 mil. euro) în acest an, dublu față de nivelul
Fabryo, controlat de fondul de investiții Oresa Ventures, a încheiat procesul de fuziune cu producătorul de materiale și finisaje pentru construcții Atlas Paints, desprins din compania
Casa Noastră, compania din Dolj care produce ferestrele sub brandul QFort, a realizat la export 80% din cifra de afaceri din 2022, care a ajuns la 170 de milioane de euro cumulat pentru
Acvatot, o companie din domeniul construcțiilor, deținută de grupul Veolia, care mai controlează în România și Apa Nova, are programate investiții de peste 8,5 milioane de lei în 2021
General Construct, o companie de construcții din județul Suceava deținută de familia Nuțu, a încheiat un contract cu o valoare de 13,2 milioane de lei în vederea consolidării unui
Compania franceză Bricostore, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de bricolaj, a înregistrat încasări în creștere atât anul trecut, cât și în primul trimestru al acestui an
Compania Theta Furniture & More, unul din cei mai mari jucători de pe piața de amenajări interioare și mobilier la comandă, va deschide anul viitor un birou la Bruxelles, urmând ca