Akcent este un dezvoltator din grupul imobiliar deținut de Petre Niculae și Alin Niculae (Oscar Downstream), grup care a ridicat peste 5.000 de locuințe în zona de vest a Bucureștiului
„În prezent, între cei 900 de salariați la nivelul întregului grup TeraPlast există 30 de străini, majoritatea din Bangladesh, iar în trecut am mai avut și angajați din Vietnam.
În proximitate un grup de antreprenori locali pregătește o galerie comercială, iar în oraș există deja competitori puternici pe bricolaj – Leroy Merlin, Mat Haus și Brico Depot.
Proiectul, care va purta numele Contemporano, va fi ridicat în parteneriat cu compania de construcții Coratim Grup și are ca dată de finalizare luna august a lui 2016.
Totodată, Topolinski l-a convins și pe Ali Ergun Ergen, fostul șef de la Anchor Grup și Băneasa Developments, să intre în consiliul consultativ al Benevo, în condițiile în care fostul
„O atenție sporită este îndreptată către Globalworth, care probabil va fi un jucător dinamic în acest an, în urma infuziei de capital de la noul acționar, fondul sud-african Growthpoint
Doar două proiecte noi, construite de la zero, mai sunt așteptate să fie inaugurate anul acesta, și anume Râmnicu Vâlcea Mall, dezvoltat de sud-africanii de la NEPI Rockcastle,