Datele firmei de consultanță imobiliară arată că în timp ce investitorii români au fost activi în special pe segmentul terenurilor cu destinație rezidențială, grupurile străine precum
Din datele noastre, în acest interval, numărul angajaților care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri moderne a crescut cu 25%, echivalentul a 47.000 de persoane care s-au
Cei trei jucători din producția de ciment conduc astfel topul celor mai mari companii din domeniul materialelor de construcții, după cum reiese din datele publicate pe site-ul Ministerului
Datele vin de la Pinum Doors & Windows, parte a grupului Nusco, producător cu peste 30 de ani pe piața locală, care a încheiat 2025 cu afaceri de 24,9 milioane de euro, în creștere
Datele interne ale IWG arată o schimbare de paradigmă în comportamentul angajaților: doar 20% dintre aceștia mai sunt dispuși să facă naveta mai mult de 30 de minute, în timp ce 80%
Datele NBI reflectă aceste tendințe: în primul trimestru din 2025, compania a intermediat 291 de tranzacții, cu o valoare totală de 38,2 milioane euro – echivalentul unei creșteri de
Datele Cometex arată că, în prezent, alte opt proiecte de tipul retail park se află în dezvoltare în localitățile Giurgiu, Petroșani, Tulcea, Caracal, Rădăuți, Jilava, Pantelimon și
zece luni ale anului cu 3,5%, la 30.427 avize, în timp ce în luna octombrie au fost emise la nivel national 3.165 autorizații, în creștere cu 5,4% fată de octombrie 2023, arată datele
inclusiv în pandemie, când PIB-ul s-a contractat cu 3,7% ♦ În 2024 însă, ambele sectoare au intrat la apă, iar IT-ul nu a ajutat creșterea economică, iar construcțiile, după toate datele