Dat fiind faptul că 80% din volum sunt destinate exportului, dezvoltarea parcului auto și a serviciilor de transport constituie o prioritate“, spune Ovidiu Tomoiagă, proprietarul companiei
Deci vom continua să investim organic, dar vizăm și unele achiziții pe diferite piețe din sectorul de transport și distribuție, deoarece nevoile pieței sunt foarte importante.“
Egis
La fel de important rămâne accesibilitatea mijloacelor de transport în comun.
”Cred că suntem orașul cu cel mai mult timp petrecut în trafic și dacă ne uităm la dezvoltarea firească
VGP Park Sibiu, cu 95.824 mp în nordul orașului, completează expunerea companiei în centrul țării, orașul fiind unul dintre cele mai importante huburi de transport rutier și feroviar
Dar acest context reprezintă și o oportunitate de a accelera investițiile și de a construi aceste coridoare de transport care pornesc din Constanța și leagă țara de restul Europei.
fază de extindere anunțată la Bacău, plus un val de preînchirieri care confirmă apetitul pieței pentru spații moderne, eficiente energetic și conectate la principalele rute de transport
, că autostrada A7 va aduce un efect pozitiv pentru regiune, dar impactul economic real va veni de-abia odată cu A8, care va scurta drastic timpii de transport către vestul țării.
de producție a fabricii din Turda a crescut cu până la 10%, datorită unei investiții finalizate de companie în primul trimestru din 2015, constând într-o linie automatizată de transport