Dar respectivele dividende ar trebui să fie folosite pentru a face niște investiții, nu pentru a face partea de derulare efectivă și a reuși să ducem lucrările la bun sfârșit.
Ministerul Transporturilor are și în acest an programate licitații importante atât pentru drumuri, cât și pentru alte obiective, precum căi ferate, în timp ce dezvoltatorii de centre
Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP), unul dintre cei mai mari dezvoltatori rezidențiali din România, are în plan valorificarea resursei geotermale din nordul Capitalei
subsidiara locală a companiei austriece cu același nume, producătoare de polistiren expandat, a încheiat primul an în care și-a derulat activitatea prin toate cele patru fabrici pe care le are
Adriana și Ștefan Cristea, doi antreprenori din Cluj mamă și fiu, au în plan investiții de peste 20 mil. euro în parcul logistic Arc Parc din Dej, pe care tot ei l-au inaugurat în 2005