Pe lângă acestea vor fi parcări la sol de-a lungul aleilor carosabile, parcări semiîngropate deasupra cărora vor fi amena jate curți înverzite dar și parcări amenajate în subteran.
Acestea vor putea fi montate pe clădiri, anexe gospodărești și pe sol doar cu înștiințarea prealabilă a autorităților, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de autorizare în construcții
Ciclop și Scala au în total o suprafață construită de aproape 20.000 mp și o amprentă la sol de aproape 3.200 mp, cât reprezintă și terenul de sub clădiri, potrivit datelor Regatta.
Recent, lichidatorul judiciar Expert Insolvență SPRL a anunțat vânzarea prin licitație publică a activului, la un preț de pornire de 20 de milioane de euro.
Centrul comercial Uvertura Mall din Botoșani, aflat în insolvență, își caută cumpărători, după ce administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare (MRL) Iași și creditorul
Prototipul este un o casă cu etaj, cu o suprafață utilă de 130 metri pătrați și 90 de metri pătrați amprenta la sol, dar arată ca un etaj decupat dintr-un bloc de locuințe.
Trecutul muzical al locului se regăsește și în arhitectura ansamblului: aleea principală a parcului interior urmează forma cheii sol și leagă trei zone distincte – una centrală, cu
Spre exemplu, dezvoltatorul israelian Gindi Group, alături de firma Real-Sol, controlată de Shimon Galon, a reluat anul acesta un proiect lansat în 2009 pentru construirea a 324 locuințe
Astfel, volumul de produse vândute a rămas constant, la circa 12 milioane de metri, iar valoarea a fost de aproximativ 66 de milioane de euro“, a declarat Sebastian Bobu, directorul