Executivul a decis vineri să aloce 1,5 miliarde de lei pentru acest an pentru „Noua Casă”, program prin care, în perioada 2009-2020, au fost acordate 305.436 de garanții și promisiuni
În timp ce impactul majorării dobânzilor asupra achizițiilor de locuințe la nivel mondial devine din ce în ce mai clar, mai puțină atenție s-a acordat modului în care scumpirea cr...
rezidențial Citadella din cartierul bucureștean Titan, format din două blocuri cu 224 de apartamente, este vândut integral, iar 85% din locuințe au fost tranzacționate prin programul Prima casă
Un proiect rezidențial de 5 milioane de euro situat în zona Primăriei Sectorului 1 și a cărui construcție a început în urmă cu două săptămâni, și-a găsit cumpărători pentru aproape...
Circa trei milioane de locuințe din România, echivalentul a 40% din numărul total, au nevoie de reparații, iar costul total al renovărilor s-ar ridica la 15 miliarde de euro.
proiecte nu sunt la nivelul celor din 2007 -2008, când se construiau complexuri de lux, fiind orientate către persoanele care își cumpără apartamente prin programul național Prima casă
Programul Prima Casă va fi suprimat, în situația aplicării legii privind darea în plată a imobilelor în forma inițială, iar accesul populației la credite va fi mult îngreunat, deorece
Eco Tiny House, un business care produce căsuțe pe roți început în urmă cu șase ani, a început deja să își facă planuri de extindere în Statele Unite, în timp ce anul acesta estime...