Cu o suprafață închiriabilă de 70.000 de metri pătrați și o investiție de 180 de milioane de euro, Park Lake agită apele pe piața mallurilor din estul Capitalei.
Piața locală de bricolaj, estimată la 2-3 miliarde de euro anual, a fost în ultimii ani martora mai multor exit-uri, printre care cele ale austriecilor de la bauMax sau ale nemților
Mads Nipper, CEO al grupului danez Grundfos, unul dintre cei mai mari producători de pompe din lume, cu afaceri anuale de peste 3 miliarde de euro, spune că economia românească a
Piața materialelor de construcții, care reprezintă circa o treime din sectorul total al construcțiilor, a ajuns anul trecut la o valoare de circa 3,2 miliarde de euro, nivel aproximativ
Dezvoltatorul imobiliar CTP a cumpărat parcul industrial Equest Logistic Park, situat pe autostrada A1, în apropiere de București, pentru aproximativ 30 de milioane euro de la Forum
Proiectul a presupus o investiție de peste 6 milioane de euro, finanțare prin Banca Transilvania, ridicând totalul investiției în școală la peste 12 milioane de euro, potrivit oficialilor
Potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat împreună cu compania de consultanță SVN România, prețul mediu a ajuns la 121.153 euro în aprilie, în creștere cu aproape 14% față de aceeași
intre în activitatea de dezvoltare și pregătește un proiect de parc industrial frigorific în zona comunei Butimanu din județul Dâmbovița, într-o investiție de circa 15 milioane de euro