Astfel, în orașul de pe Bega există numeroase companii care doresc să se mute și să-și extindă activitatea, precum și companii care analizează oportunitățile regionale.
Pe parcursul anului trecut, compania a încheiat o serie de noi parteneriate, a deschis două magazine exclusive, ajungând astfel la patru unități, și a extins rețeaua de distribuție
property management în cadrul CTP, care are în prezent un portofoliu de poprietăți industriale clasa A de peste 500.000 de metri pătrați pe plan local.
În România, dezvoltatorii se concentrează mai ales pe implementarea conceptului de spațiu verde, care se extinde atât în centrele comerciale cu vechime, cât și în mallurile recent inaugurate
„Rezultatele financiare excelente și ritmul permanent de dezvoltare economică din România ne oferă ocazia de a ne continua și extinde proiectele aflate în derulare și de a investi în
În raportul anual publicat recent de companie pe Bursa de la București se arată că NEPI intenționează să extindă centrul comercial Ploiești Shopping City cu 6.200 de metri pătrați.
La trei ani de la ultima inaugurare pe piața locală, grupul german de bricolaj Hornbach se pregătește să își extindă rețeaua cu o nouă unitate, la Sibiu, în spațiul unei foste unități