SVN România se ocupă de tranzacționarea mai multor proiecte aflate la periferia Capitalei, iar cele mai multe dintre ele sunt proiecte integrate, cu multiple facilități, precum transport
În subsidiar, multe dintre ele au fost cu credit ipotecar, cu finanțare, și au implicat și contracte de garanție imobiliară, undeva la 40% din actele instrumentate“, a spus Zamfirescu
Ele existau și înainte, dar nu erau atât de bine reglementate, iar acum i se dă posibilitatea primarului să negocieze efectiv cu dezvoltatorul cum să facă astfel încât acel proiect
Sunt proprietăți rare, iar cererea pentru ele este susținută, astfel, în unele cazuri, prețurile ajung chiar și la 10.000 euro/mp pentru cele mai exclusiviste locuințe.
Ele vor în primul rând un dressing foarte mare, apoi o bucătărie funcțională, integrarea unor elemente care să le amintească de locuri pe care le-au văzut, o anumită schemă de culori
Acesta a mai spus că deschiderea noilor axe de finanțare pentru agricultură, în special, dar și în cadrul Programului Operațional de Creștere a Competitivității Economice (POS-CCE)
În timp ce o serie de peste zece proiecte importante, de la Asmita Gardens și Citadella Titan, la Ibiza Sol sau My Dream din Pipera, au ajuns la mâna creditorilor, alți dezvoltatori