locuitori, a atras investiții precum fabricile austriece de prelucare a lemnului Holzindustrie și Kronospan, cea mai mare investiție a grupului german Daimler din România, dar și alte centre
La capitolul resurse naturale critice, România poate atrage investiții în facilități de extracție, procesare și reciclare, precum și în centre logistice dedicate acestor tipuri de materii
acești ani, reprezentanții Lemet au anunțat că au preferat să-și sacrifice profitul în favoarea dezvoltării rețelei, care acum se află în etapa spațiilor mai mari, de preferat în centre
Până în prezent, S Immo AG a investit peste 200 milioane euro pe piața locală, incluzând Sun Plaza sau Sun Offices în sudul Bucureștiului și hotelul Novotel Bucharest Business Centre
În plus, compania operează o rețea de 34 de centre comerciale și depozite în România, Ucraina, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, conform celor mai recente date.
fabrici noi ridicate în interiorul Bucureștiului, în condițiile în care, în general, tendința este de a închide și demola fabricile din mijlocul Capitalei pentru a face loc unor centre
a atras investiții precum fabricile austriece de prelucrare a lemnului Holzindustrie și Kronospan, cea mai mare investiție a grupului german Daimler din România, dar și alte centre
Dacă cele mai multe centre comerciale și malluri oferă acces gratuit clienților, iar birourile percep chirie lunară, constructorii de locuințe, cei mai mulți dintre ei, aleg să vândă