Departamentul de Property Management al CBRE România are în managementul său un total de 1,2 milioane mp de spații, atât de office, ce include 38 de clădiri de birouri, cât și de retail
mallul City Park din Constanța, va prelua poziția de general manager al centrului comercial Mega Mall pe care grupul sud-african îl dezvoltă în cartierul bucureștean Pantelimon, un proiect
gradul de absorbție a banilor europeni a fost mai redus decât ținta propusă în primele șase luni, a declarat Cătălin Costache, director direcția programare al Autorității de Management
Cred că aș face-o din nou dacă aș mai avea ocazia și, de ce nu, chiar și în alt domeniu, poate în turism.“
Alina Dănăilă, a lucrat anterior tot în domeniul construcțiilor, și face
Romstrade a fost fondată în anul 1994 și are ca asociați pe Nelu Iordache (76%) și Gheorghe Cruceru (24%), potrivit raportului privind cauzele și împrejurările care au condus
Guvernul Ponta pregătește o nouă lege prin care vrea să despăgubească cu puncte la un fond imobiliar național, existând riscul să apară din nou speculatori, nu cu ac…
Unele secții au trecut deja în acest sistem, ceea ce a însemnat ușurarea muncii pentru angajați, pentru că fiecare face acum o singură operațiune, nu produsul întreg, se eficientizează
Președintele a declarat recent că va încerca să obțină aprobarea planului său privitor la infrastructură imediat ce Congresul va încheia deliberările privitoare la reformarea sectorului