ROBOR, dobânda de referință pentru creditele în lei, dar și de devalorizarea monedei naționale în raport cu euro, scumpind apartamentele, în condițiile în care creditul este contractat
ordonanței de urgență pentru gestionarea responsabilă a investițiilor finanțate din PNRR șI din fonduri publice naționale, iar multe dintre măsurile aplicate au pus presiune pe contractorii
În urmă cu trei ani PORR Construct a câștigat contractul pentru execuția lucrărilor la centura de sud-est a municipiului Arad, în lungime de 11 km, valoarea investiției fiind de 308
Contractul a fost semnat în aprilie, iar încheierea tranzacției este așteptată la mijlocul anului 2023 și este supusă aprobărilor obișnuite de reglementare, conform unui anunț al